Cupa Mondială feminină de sărituri cu schiurile de la Râșnov
Pasionat fiind de sporturile de iarnă, nu am ratat ocazia de a lua parte la etapele de Cupă Mondială de la Râșnov din acest an.
Sportivele proaspăt întoarse de la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, au aterizat în mica cetate Râșnov, pentru două etape de Cupă Mondială de sărituri cu schiurile; competiția a avut loc între 2 – 4 martie, la Baza Olimpică de pe Valea Cărbunării.
Baza Olimpică de la Râșnov este dotată cu 4 trambuline de sărituri cu schiurile, dintre care, cea mai mare, are lungimea de 100 m.
Am aflat cu câteva zile înainte de competiție de desfășurarea acesteia și l-am luat cu mine, pe Arnold, verișorul meu în vârstă de 17 ani, pe care mi-am propus să-l angrenez în cât mai multe activități. La vârsta lui și mie îmi plăcea să petrec timp printre oameni mari. Mă simțeam mai util, mai protejat, și nu simțeam nici un fel de competiție. Acest lucru a constituit o lecție formidabilă; așa am învățat să fiu în competiție cu mine însumi; și consider de bun augur ca un adolescent, împânzit de o suită de provocări, ideologii, care îi dau târcoale, merită să iasă din mediul cotidian pentru a explora și a-și forma o viziune diversă pentru ce urmează.
De ceva vreme mi se întâmplă să aflu și să fiu angrenat, implicat în evenimente de mare anvergură, cu o notorietate nu foarte ridicată, dar în același timp, aflate în plină ascensiune din punct de vedere al potențialului. La fel se întâmplă și cu oamenii; destul de frecvent întâlnesc oameni cu potențial formidabil, care inspiră tocmai prin devotamentul, abordarea și determinarea lor. Oameni care inspiră, prin puterea exemplului, nu pentru că vor să inspire cu orice preț.
Notorietatea constituie, de cele mai multe ori, o implicare masivă, însă, din păcate, interesul pentru activități mai puțin ”cunoscute”, pare a fi destul de scăzut, astăzi și asta datorită oamenilor, care fac lucrurile să fie mărețe.
E bine de știut faptul că săriturile cu schiurile reprezintă un sport foarte complex, antrenant și captivant, deopotrivă; acesta constă în coborârea pe schiuri a unei rampe, numite ”trambulină”, după care se desprinde de masa trambulinei, preț de câteva secunde, sportivul are sarcina de a păstra o poziție aerodinamică, pentru un zbor cât mai lung și o ținută elegantă, atât în timpul zborului, cât și în momentul aterizării.
Sezonul trecut am avut ocazia să văd două dintre cele mai importante trambuline de sărituri cu schiurile din Europa: Bischofshofen, Austria, unde are o competiție importantă din ”Turneul Celor Patru Trambuline” și Zakopane, frumoasa stațiune din sudul Poloniei.
Cu toate acestea, m-am simțit atras de frumoasa competiție organizată în România.
La cele două etape de Cupă Mondială au participat 43 de sportive din 12 țări: Austria, Finlanda, Franţa, Germania, Japonia, Statele Unite, Norvegia, Rusia, Italia, Slovenia, Ungaria şi România, reprezentată de Dana Haralambie, Diana Trâmbiţaş și Carina Militaru.
Dana Haralambie a fost singura reprezentantă a României la Jocurile Olimpice de iarnă din acest an din Coreea de Sud, unde s-a clasat pe locul 25.
Competiția de la Râșnov s-a desfășurat în 2 etape, a câte două manșe.
Prima etapă a fost câștigată de sportiva germană Katharina Althaus, vicecampioana olimpică de la PyeongChang, cu o săritură de 93,5 m; pe locul secund s-a clasat campioana olimpică din Coreea de Sud, Maren Ludby, din Norvegia, cu o săritură de 92 de m, iar pe locul 3 s-a clasat o altă sportivă din Germania, Carina Vogt, cu 89,5 m.
Românca Dana Haralambie a ocupat locul 30, după prima etapă, din 40 de competitoare, respectiv locul 33 după a doua etapă.
Ziua de duminică, 4 martie a fost una mai animată, din punct de vedere al spectacolului; cultura sportului a devenit una mai intens valorificată, datorită prezenței unui public numeros la competiție.
Scandinava Maren Ludby s-a impus duminică, după sărituri de 100, respectiv 97 metri. Locul al doilea a fost ocupat de Katharina Althaus (Germania), care a sărit 94 m şi 92 m, iar pe locul al treilea s-a clasat slovena Nika Kriznar, cu 91 m şi 93,5 m. Medaliata cu bronz de la PyeongChang, japoneza Sara Takanashi, a ocupat locul 4, cu sărituri de 93,5 m, respectiv 89,5 m.
Dincolo de prestații, de rezultate și de notorietatea săriturilor cu schiurile, sportivii sunt puși în dificultate de factori externi, precum ceața densă, vântul, zăpada viscolită, și deseori de o ploaie neașteptată; cu toate acestea, schiorii se antrenează sute de ore, sezon de sezon pentru o reprezentatie de aproximativ secunde.
Încurajez cu mare convingere pe cei care doresc să practice acest sport dinamic sau să ia parte la un spectacol veritabil, să urmărească săriturile cu schiurile deoarece pot rămâne captivați de un sport elegant, deosebit, iar orice activitate presupune o lecție aparte.
România se află în ascensiune în ceea ce privește sporturile de iarnă, atât la nivel de amatori, cât și la nivel profesionist. Tendința sporturilor mai puțin populare este de a prinde teren, iar tinerii sportivi depun eforturi colosale pentru a putea obține un sprijin care să ducă spre performanță.
Consider de bun augur implicarea adulților în sprijinirea morală și materială a tinerilor; în protejarea și promovarea acestora, indiferent dacă aceștia ne poartă sau nu denumirea sau numele pe echipament.
Visul copiiilor este, de foarte multe ori ancorat în ideal, presărat cu o doză de curaj, năruit deseori de adulți, care le sugerează meserii, profesii veritabile pentru un succes garantat.
Nimeni nu poate garanta sau prevede succesul, iar dacă cineva crede în potențialul propriu, merită încurajat și sprijinit.
Sportul necesită devotament, curaj, încredere și determinare, atribute care pot propulsa omul să își depășească limitele; atribute pe care, la final de carieră, reverul le întoarce în viața sportivului de după sport.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s