De Ziua Nationala a Romaniei, primul gand mi-a fost sa ascult Rapsodia Romana; o creatie muzicala fascinanta a marelui compozitor roman, George Enescu.

Rapsodia română nr. 1 în La major și Rapsodia română nr. 2 în Re major sunt doua miniaturi simfonice, bazate pe folclor, preponderent orasenesc si pe o suita de fragmente din opere, cu secvente dezvoltatoare, avand un caracter exotic, dinamic, cu o orchestratie spectaculoasa, care au facut ca aceste piese sa intre, de-a lungul timpului, in repertoriul marilor orchestre.

Consider ca ziua Nationala a Romaniei constituie un prilej potrivit de a face cinste oamenilor care ne inspira; de aceasta data, am ales drept personaj, integrat intr-o amintire frumoasa, violonistul, pianistul si compozitorul George Enescu.

Printre activitatile cotidiene, in toamna acestui an, am asistat la un spectacol formidabil sustinut de Pittsburgh Symphony Orchestra, din cadrul Festivalului George Enescu.

Evenimentul a avut loc la Sala Palatului din Bucuresti, intr-un cadru fascinant. Un eveniment grandios, presarat cu eleganta, discretie si disciplina desavarsita.

George Enescu, un personaj care a starnit si a determinat prin creatiile si interpretarile sale un interes de amploare in randul omenirii, pentru muzica, pentru arta si viata; un personaj, care inspira si starneste emotie.

Intr-o ordine oarecum aleatorie, pot insira cateva lucruri importante, cu care te poti imbogati daca iei parte la Festivalul George Enescu;

Dobandesti abilitatea de a cunoaste instrumente muzicale, pe care foarte probabil nu le poti auzi interpretand, in tandem, in Parcul Herastrau sau pe faleza Marii Negre.

Poti dobandi o etica desavarsita, poti invata sa aplauzi, sa te ridici, sa te asezi, sa iti imbunatatesti disciplina de individ ce face parte dintr-o mare de spectatori; sa iti imbunatatesti conduita si atitudinea, sa devii gentil si atent.

Sa deosebesti stiluri muzicale, tematici, sa vezi care este rolul unui tenor, a dirijorului, a instrumentistilor; de ce si cand se trage cortina; cum este posibil ca o orchestra sa poata interpreta in tandem, intr-un sincron ce te lasa fara suflare.

In pauza poti cunoaste oameni care iti pot influenta dezvoltarea, care pot contribui la omul care iti doresti sa devii.

Asemenea reprezentatii te atrag in sali de spectacol, arene, sali de opera, teatre grandioase.

In 2016, cand am intrat la Scala din Milano, am fost coplesit de emotie, fara ca spectacolul sa fi inceput; cand tenorul a inceput interpretarea am auzit cel mai curat sentiment de pana atunci; am simtit ca muzica e o terapie autentica, incomparabila cu senzatiile artificiale pe care ni le putem starni prin procedee tot mai diverse.

Cu siguranta, aria de interes a omului este una foarte variata; suntem preocupati, rand pe rand de activitati diverse; majoritatea tindem spre dezvoltare, progres, ascensiune de orice fel, insa e dificil de spus care sunt preocuparile care ne pot propulsa cel mai rapid in stadiul spre care tindem.

Muzica este o arta foarte complexa, care poate mijloci calea spre cunoastere, spre intelegere, spre diversitate.

La multi ani, Romania!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s