Aflat in Ankara, timp de 10 zile, cu prilejul unui parteneriat de afaceri, am intalnit doi tineri, de origine afgana, pe nume Muhammad si Islam; in varsta de 21, respectiv 25 de ani, acesti tineri au emigrat catre Turcia in 2015, drept refugiu din calea conflictelor ce au loc de ani buni, in Afganistan.

     Conform unui raport al ONU, Turcia este statul care a primit cel mai mare numar de refugiati; 2.5 milioane de oameni si-au gasit adapostul pe teritoriul Turciei; printre tarile de origine ale refugiatilor Siria se afla pe primul loc, cu 4,9 milioane de refugiati, urmata de  Afganistan, cu 2,7 milioane de refugiati.

    In 2015 s-a atins numarul record al persoanelor stramutate si al refugiatilor, care se feresc din calea conflictelor si a persecutiilor ce au loc pe glob; astfel, 65,3 milioane de oameni si-au parasit tara de origine din cauza instabilitatilor, care i-a determinat sa plece.

     Asa s-a intamplat si in cazul celor doi baieti pe care i-am intalnit in Ankara; Islam, un tip rezervat, muncitor, determinat sa se trezeasca devreme pentru a-si putea sprijini sotia si copilul, care nu au reusit sa paraseasca Afganistanul impreuna cu acesta; Muhammad, un tanar zglobiu, plin de viata, care cu zambetul pe buze spune ca n-a lasat pe nimeni in urma, ca nu-l asteapta familia si ca e dispus sa faca orice pentru siguranta si libertate.

     Doi tineri care au decis, fortati de imprejurari sa-si paraseasca tara, prietenii, limba materna, pentru necunoscut, pentru incertitudine, pentru o lupta zdravana cu viata.

     Ajunsi in Turcia, au inceput sa lucreze pentru diferiti angajatori; prima experienta de munca a durat doua luni; doua luni in care au primit masa si cazare, iar remuneratia li s-a promis pentru finalul perioadei de munca, lucru care n-a avut, insa, loc. Cand s-au incheiat cele doua luni, Muhammad si Islam au fost indepartati fara sa-si primeasca banii pentru perioada de munca. 

     Dupa aceasta experienta, cei doi au ajuns sa lucreze la un alt angajator, care de aceasta data, le-a onorat banii datorati pentru munca, insa, cum nu avea cont bancar in Turcia, Islam a trebuit sa apeleze la un coleg de munca pentru a putea trimite bani acasa; dupa cateva saptamani sotia acestuia i-a telefonat ca nu primise bani in toata aceasta perioada; astfel Islam a realizat ca cel care i-a promis ca va face transferul unor sume de bani catre Afganistan, a pastrat banii, de fiecare data, in detrimentul nevoilor copilului si sotiei lui.

     Dupa aceste experientae cei doi au ajuns la un constructor turc, unde lucreaza in diferite lucrari de amenajare si mentenanta de exterior.

     Acesti doi baieti erau fascinati de liniste, de lucrurile marunte, de faptul ca pot folosi o toaleta, ca pot face dus, ca au camera lor, ca nu ne sfiim sa bem ceaiul impreuna, sezand turceste. Incantati ca pot purta o casca de protectie, ca pot cara lucruri cu roaba, ca au fost invatati si li s-a permis sa alimenteze cu combustibil si sa porneasca un generator de curent, ca strainii incearca sa comunice si ii respecta, Muhammad si Islam au dat dovada de o inocenta si o lectie de care nu zilnic avem parte.

     In contextul evenimentelor destul de actuale, la prima vedere, poate am reprima ideea de refugiati, poate ne-ar starni teama, consternare, nesiguranta sau poate chiar indignare. Acesti oameni, insa, au ajuns in anumite situatii din cauza unor conflicte, iar cei ce n-am avut contact cu insurgenti, cu militari, cu oameni politici de ideologii extreme, greu putem tolera asemenea situatii.

     Cu toate acestea, e bine de stiut faptul ca, astazi, pe glob sunt peste 65,3 milioane de oameni care au fost nevoiti sa inceapa o noua viata, departe de familie, de prieteni, de imprejurarile cu care s-au obisnuit.

      Muhammad si Islam au primit de la noi, salopete, tricouri, casti de protectie, pantaloni scurti, si o atitudine prietenoasa.

      In ultima seara petrecuta in Ankara, Muhammad si Islam au fost invitati sa ni se alature la cina; acestia au mancat pentru prima data in viata lor baclava, renumitul desert turcesc, carne de vita, au gustat din bauturi, au facut poze, s-au distrat. Pentru ei, acea seara a fost un adevarat banchet. I-am invatat o expresie in romana:” foarte important sa ne simtim bine”. O seara pe care sunt convins ca nu o vor uita curand.

     Inainte sa ne luam ramas-bun, Muhammad s-a apropiat de masina in care eram si mi-a spus, „Damian, take me in Romania”!/ ”Ia-ma in Romania”

      Tu cum ai fi raspuns?     

     Viata e despre emotie, nu despre razboi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s